Botoșăneanul care a înjunghiat clientul unui restaurant din municipiul Suceava de supărare că nu a fost angajat, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, de Tribunalul Botoșani. Ștefan Diaconescu, are 23 de ani și este din comuna Ungureni. Marți, 29 noiembrie, acesta a mers la restaurantul Hotel Bucovina, unde în trecut voia să se angajeze. În ziua cu pricina, a intrat în restaurant, unde a început să provoace scandal, cu intenția de a pătrunde în interiorul bucătăriei. Un client de 38 de ani, Gheorghe C., a intervenit, încercând să aplaneze scandalul, motiv pentru care cei doi au ieșit în spațiul public din fața restaurantului.
Conflictul a escaladat, iar botoșăneanul a scos un cuțit și i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului și corpului, provocându-i astfel plăgi deschise. Agresorul a fost imobilizat de polițiști și a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.
La fața locului s-a deplasat și un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a preluat cercetările. Cauza a fost preluată de un procuror criminalist din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul
Suceava care s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „tentativă la omor”, „tulburarea ordinii și liniștii publice” și „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”.