Un tânăr de 23 de ani, din municipiul Botoșani, este cercetat de polițiști după ce a înjunghiat un bărbat, marți, la un restaurant din zona centrală a municipiului Suceava. Botoșăneanul, care anterior, în perioada aprilie-mai 2022 se adresase restaurantului pentru a se angaja la bucătăria unității economice fiind refuzat, s-a prezentat pe 29 noiembrie, la firma respectivă, având un comportament recalcitrant la adresa angajaților.
Un client de 38 ani din orașul Cajvana, aflat la o masă a intervenit pentru a-l calma și l-a scos afară pe agresor, moment în care acesta a devenit violent fizic scoțând un cuțit și aplicand mai multe lovituri clientului de 38 ani.
Acesta a suferit mai multe leziuni prin înjunghiere fiind transportat la unitate medicală, constatându-se preliminar că leziunile au fost de natură a pune în primejdie viața victimei.
Agresorul a fost identificat la fața locului, a fost încătușat și preluat în custodie de polițiști fără incidente, fiind transportat la sediul Poliției Municipiului Suceava pentru audieri.
De asemenea, în cadrul activităților de cercetare a locului faptei a fost identificat și cuțitul folosit la agresiune, urmând a fi completat și consolidat probatoriul și a se dispune măsuri procesuale.
S-a intocmit dosar penal, cauza fiind preluată de către SIC IPJ Suceava sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului și a se dispune măsuri procesuale față de autor.