Anunț! În atenția clienților persoane fizice care locuiesc în condominii, în raza de operare a operatorului regional Nova Apaserv S.A.

Referitor la starea contoarelor de apă montate în condominii (apartamente), supuse controlului metrologic în conformitate cu Ordinul 148 din 15 mai 2012 pentru aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal L.O. – 2012 Publicat in Monitorul Oficial 361 din 29 mai 2012 (M. Of. 361/2012), Nova Apaserv S.A. în calitate de operator regional unic reamintește clienților săi că prelungirea  valabilității verificării metrologice a acestor mijloace de măsură (acordată atât în luna martie 2022 și luna iunie 2022) expiră în luna decembrie 2022, transmite printr-un comunicat operatorul de apă.

În acest moment, obligația principală, legală, care revine operatorului este de a verifica propriile contoare de branșament, dar se vor putea accepta la verificare și contoare ce nu sunt proprietatea operatorului, montate și/sau demontate de firme autorizate de Biroul Român de Metrologie Legală.

Lista operatorilor economici care sunt autorizați pentru montarea contoare de apă se află pe site-ul Biroului Roman de Metrologie www.brml.ro, la secțiunea https://www.brml.ro/lista-montare-2022, dar care trebuie consultată pe fiecare trimestru pentru a regăsi toate firmele autorizate din județul Botoșani – raza de operare a operatorului Regional Nova Apaserv S.A.

Așadar recomandăm tuturor clienților Nova  Apaserv ce se află în această situație să finalizeze procedurile de verificare în termenul acordat, deoarece începând cu 01.01.2023, clienții ce nu au efectuat verificarea metrologică cu un operator autorizat, altul decât Nova Apaserv, vor fi facturați în sistem paușal conform normativului 29N/1993.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *