Un bărbat în vârstă de 60 de ani a suferit arsuri pe mai bine de jumătate din suprafața corpului, în urma unui incendiu produs în locuință. Nenorocirea s-a produs luni, în localitatea Șipoteni, comuna George Enescu. Bărbatul a povestit că a folosit motorină pentru a aprinde focul și, într-un moment de neatenție, și-a vărsat recipientul pe hainele cu care era îmbrăcat și bunurile din apropiere, iar acestea au luat foc.
Deși avea probleme locomotorii, a reușit să iasă din locuință și să ceară ajutor. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, victima a fost transportată la spital.
Pompierii au stins incendiul care a cuprins bunurile din două camere și o parte din acoperișul casei. Totodată, au eliminat pericolul de explozie, din interior fiind scoasă o butelie.