Dana Busuioc este educatoare de 25 de ani și la ea în clasă se adună zilnic copiii până în 6 ani din două sate din Botoșani. Pentru că a făcut o regulă din a-i scoate pe prichindei în fiecare zi la activități în natură, a găsit tot felul de trucuri ca să-i învețe să respecte regulile și pe ceilalți colegi. Furia celor mici se scoate bătând cuie din plastic, iar cine are o supărare merge la jucăria preferată căreia îi împărtășește ce-l supără. Dana a povestit pentru Școala 9 despre provocările zilelor ei mereu pline, potrivit scoala9.ro.
Lucrez în învățământ de 25 iar de 12 ani sunt educatoare la Școala Orășeni Deal din Botoșani. Când eram mică, visam o altă meserie, dar întâmplările m-au adus pe această cale, care s-a dovedit a fi cea potrivită pentru mine. În Teach for Romania, organizație care susține cadrele didactice din zone vulnerabile, am ajuns pentru că mi s-a părut că se „așază” peste ideea mea de educație și pentru că simțeam nevoia unei comunități care să gândească asemeni mie. Pe perioada cursurilor am descoperit oameni care au lăsat amprente în felul meu de a fi și în felul meu de a acționa. Mi-ar face plăcere, pe viitor, să împărtășesc din experiența mea și să fiu un punct de sprijin pentru oamenii care simt că pot face o schimbare în educația copiilor.
Educatoare pentru 32 de copii
Sunt educatoare la o grupă mixtă, copii între 3 și 6 ani. Suntem Licuricii din Deal și încercăm, pe cât posibil, să scoatem învățarea în natură – facem activități zilnice în aer liber, cu materiale didactice realizate din elemente reciclabile sau din natură. Deoarece este singura grupă de grădiniță pentru două sate, am înscriși 32 de copii, iar zilnic, am o medie de prezență de 26-27 copii. Este o provocare și fiecare activitate dusă la bun sfârșit o simt ca pe o victorie.
A fost destul de dificil să ne obișnuim cu regulile, să le înțelegem și să le respectăm. Au început să se vadă rezultatele abia după două săptămâni de explicat, aplicat consecințe, repetat și explicat din nou. Mai ușor a fost cu rutinele, deoarece copiii au nevoie de predictibilitate, de stabilitate și siguranță.
Am realizat un orar în imagini pe care marcăm cu un cleștișor de rufe fiecare moment al zilei. La finalul acestui modul nici nu mai era necesar să anunț eu că trebuie să mutăm cleștișorul. Când urma o tranziție, responsabilul din acea zi deja era la orar, îndeplinindu-și sarcina. Pentru că fiecare copil din grupă primește câte un rol, prin rotație, astfel încât fiecare să își asume câte o responsabilitate diferită în fiecare zi. Uite-așa copiii sunt ajutor de educatoare, supraveghetorul florilor, bibliotecar, ospătar, străjerul curățeniei, prietenul jucăriilor, căpitanul șirului sau viteazul grupei.
Copii pe sfoară
Masa o servim toți odată, așteptând ca fiecare să își pregătească gustarea. Ambalajele sunt puse în coșulețe de care au grijă ospătarii. Cel mai repede am reușit să deprindem rutina șirului pentru ieșirea în curte, pentru că ne place să ieșim afară zilnic. Avem o sfoară groasă pe care sunt 33 de noduri, făcute la distanțe egale, fiecare dintre ele potrivit pentru mâna unui copil. Nu știu cât e de potrivit pentru alți copii, dar pentru ai mei această sfoară conferă siguranță: copiii o păstrează întinsă, se așteaptă unul pe celălalt, se ajută. Dacă la început trebuia să fiu peste tot, de-a lungul ei, acum am și eu nodul meu, la final. Căpitanul șirului se simte întotdeauna foarte important deoarece știe că de el depinde modul în care tot grupul ajunge în curte. Aceste roluri le oferă încredere în sine, sentimentul de apartenență la grup și, în același timp, ideea că ei sunt importanți, responsabili pentru buna desfășurare a activităților.
R. este un băiețel de trei ani, foarte isteț dar foarte șotios. Nu avea astâmpăr nici 5 minute, mereu alerga și țipa, cu toate că regulile erau repetate zilnic. După ce am introdus rolurile, comportamentul lui s-a schimbat, acțiunile sale devenind calme și serioase.
La furie, copiii bat cuie
De provocări am parte zilnic: întrebări al căror răspuns îl găsim împreună, gustări „uitate” acasă, gesturi sau cuvinte nepotrivite, lacrimi de dorul mamei, preferința mai multor copii pentru exact aceeași jucărie sau insuficiența materialelor didactice/jocurilor. Le trecem pe toate cu bine discutând, păstrându-ne calmul sau apelând la exerciții de reglare a emoțiilor. Am adunat deja un set de astfel de exerciții, alese în funcție de preferințele copiilor. Unii copii deja apelează singuri la ele, alții încă au nevoie de ajutor.
Dacă un copil se întristează, își ia jucăria preferată, se așază pe o pernuță în centrul bibliotecii și încearcă să îi povestească acesteia motivul tristeții sale. În cazul furiei, avem un ciocănel de lemn cu care batem cuie de plastic într-un suport realizat din plastilină sau împingem cu mânuțele peretele de la geam până eliminăm toată furia.
O provocare foarte mare a fost și lipsa unui spațiu exterior de învățare. Deși avem o curte largă, nu era amenajată în nici fel. În septembrie, cu sprijinul Asociației Life Education for All, acum avem bănci, taburete de exterior și whiteboarduri mobile. Părinții ne-au venit în ajutor cu cauciucuri pe care le-au vopsit și le-au amplasat în curte. Nu e un spațiu exterior ca în reviste, dar, pentru noi, este un loc plăcut de joacă, investigare și socializare.
Activitățile în aer liber sunt o parte importantă pentru noi, deoarece copiii se simt liberi, pot investiga și pot interacționa cu elementele din natură atât de familiare lor. De aceea, pe lângă cele desfășurate în curte, am planificat și câteva de explorare a naturii mai îndepărtate. Toamna aceasta am fost la cules ciuperci, ocazie potrivită pentru a observa pădurea toamna, pentru a recunoaște arbori, plante și ciuperci de pădure. Urmează să plantăm arbuști și puieți de copaci la limita terenului amenajat, astfel acumulând cunoștințe despre ciclul de viață al plantelor și despre rolul oamenilor în protejarea naturii. Vom avea și activități de cules plante medicinale de pe dealurile din jurul satului nostru, oportunitate potrivită pentru a discuta despre rolul plantelor în menținerea sănătății.
Cum îi apropii de meserii
Anul acesta mi-am propus ca activitățile desfășurate în grădiniță să aibă finalitatea în afara grădiniței, pentru că doar așa copiii pot deveni conștienți de valoarea învățării și de rolul lor în comunitate.
Un proiect de suflet pe care l-am început – „Ce este o meserie? Meserii pentru copii.” Am pornit de la vorbele ce le-am auzit de la un preot din satul bunicilor: „Dă unui om o pâine și se va sătura pentru o zi. Învață-l să facă o pâine și își va potoli foamea toată viața.” În cadrul acestui proiect ne-am propus să aflăm secretele meseriilor, să exersăm tehnicile de lucru pentru fiecare meserie descoperită, să realizăm diferite obiecte obiecte, să organizăm târguri și expoziții cu rezultatele muncii noastre.
Mi se pare important să fim parte a comunității încă de mici, să nu așteptăm să ni se ofere ceva ci să ne implicăm în realizarea acelui ceva de care avem nevoie. După prima activitate, toți copiii visau să devină tâmplari, chiar și fetițele. Le făcea plăcere să atingă lemnul și să vadă că mânuțele lor îl pot transforma în ceva folositor. Cu siguranță nu toți vor avea această meserie, dar tocmai acesta este rolul proiectului: copiii să vină în contact cu diferite meserii pentru ca, mai târziu, să poată alege una care să le placă, pe care să o facă cu drag. Pentru că o meserie practicată cu drag nu devine o obligație ci rămâne o plăcere.
