Peste o tonă de petarde și artificii au fost confiscate de polițiștii suceveni. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, Ionuț Epureanu, în perioada 24 – 26.11.2022 polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase – IPJ Suceava au documentat activitatea infracțională a unor persoane cu preocupări în sfera achiziționării, depozitării, transportului și comercializării ilegale de materiale pirotehnice, în baza datelor deținute identificând în trafic două transporturi și efectuând ulterior o percheziție la o locație de depozitare a materialelor pirotehnice.
În urma activităpților desfășurate a fost confiscată peste o tonă de materiale pirotehnice, întocmindu-se dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, fapte prevăzute de art. 37 lit. a) din Legea 126/1995, republicată.
La 24.11.2022, ora 19.35, polițiștii au oprit pentru control pe DN2 E 85, un autoturism care circula pe relația Fântâna Mare-Vadu Moldovei, condus de un bărbat de 21 ani, din com. Stolniceni- Prăjescu, jud. Iași. S-a procedat la verificarea habitaclului autoturismului, constatându-se că în vehicul erau transportate mai multe cutii. Întrebând conducătorul auto despre conținutul acestora, acesta a relatat că sunt petarde și artificii pe care intenționează să le folosească cu ocazia Sărbătorilor de iarnă.
În portbagajul autoturismului a fost identificată cantitatea de 94 kg. articole pirotehnice, diverse categorii, au deținute și transportate fără drept. S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”, faptă prevăzută de art. 37 lit. a din Lg. 126/1995 R, care urmează a fi soluţionat procedural, prin unitatea de parchet competentă. Articolele pirotehnice menţionate au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetarilor.
Tot la data de 24.11.2022, ora 21.00, polițiștii au oprit pentru control pe DN2/E85, localitateaVadu Moldovei, un autoturism condus de către un bărbat de 48 ani, din mun. Iași. În urma controlului, s-a constatat că, șoferul deținea și transporta fără drept cantitatea de 137 kg articole pirotehnice diverse categorii. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”, faptă prevăzută de art. 37 lit. a din Lg. 126/1995 R, care urmează a fi soluţionat procedural, prin unitatea de parchet competentă. Articolele pirotehnice menţionate au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetarilor. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și pentru faptul că avea ITP expirat cu amendă 1.305 lei fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare.
Ulterior, în continuarea cercetărilor efectuate, prin administare de material probator și coroborarea datelor și informațiilor obținute investigativ, polițiștii I.P.J. Suceava – Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase împreună cu o grupă din cadrul S.A.S. și lucrători ai Compartimentului Pirotehnic, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 36 ani din comuna Baia, jud. Suceava.
Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au identificat cantitatea de 806 kg articole articole pirotehnice diverse categorii deținute ilegal, cu scopul de a fi comercializate. Articolele pirotehnice în valoare de cca. 200.000 lei au fost ridicate in vederea continuarii cercetărilor.
Polițiștii vin cu o serie de recomandări pentru cei care vor să folosească petarde și artificii. Conform legislației în vigoare, „este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.”
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
Polițiștii mai amintesc că nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în
baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai
puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de
depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice
și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu
aglomerări de persoane;
g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.
Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu
articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul
primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de
poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.
Ce riscă cei care nu respectă legea:
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu
vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a
articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
În vederea prevenirii producerii unor evenimente negative, a sancţionării persoanelor care în
scopul obţinerii unor venituri facile prin care se eludează legea pun în pericol sănătatea şi integritatea
corporală a copiilor noştri, poliţia suceveană doreşte implicarea activă a tuturor cetăţenilor şi
sesizarea organelor de poliţie a faptelor ce pot constitui ilegalităţi la regimul articolelor pirotehnice.