În perioada 21-25 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat activități preventive cu aproximativ 400 de elevi, ai Colegiului Național Grigore Ghica Dorohoi, Școlii Gimnaziale Blândești, Școlii Gimnaziale Dan Iordăchescu Hlipiceni, Liceului Pedagogic Nicolae Iorga, Botoșani și Școlii Gimnaziale nr. 2 Brehuiești.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei locale de prevenire și combatere a consumului de substanțe interzise în rândul populației de vârstă școlară intitulată ”Fumurile nu-ți dau valoare!” și a avut drept scop creșterea gradului de informare și conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Polițiștii, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean ”Mavromati”și Direcției de Sănătate Publică Botoșani le-au vorbit elevilor despre efectele pe care le au drogurile asupra consumatorilor, riscurile asociate consumului, precum și consecințele acestuia pe plan social și familial.
Elevii au putut experimenta stările induse de droguri, prin intermediul ochelarilor speciali care simulează efectele consumului acestor substanțe, respectiv dezorientarea în spațiu, modificarea culorilor, vizibilitatea limitată, vederea dublă, aprecierea greșită a distanțelor, confuzia, etc.
Totodată, activitățile au avut drept scop creșterea siguranței elevilor în unitățile de învățământ, prin informarea cu privire la formele de manifestare a bullying-ului, și respectiv cu privire la consecințele legale ale implicării minorilor în comiterea de acte de violență.
Polițiștii au participat și la ședințe cu părinții elevilor Școlii Gimnaziale Elena Rareș, Botoșani și Colegiului Național Grigore Ghica, Dorohoi.
Activități similare vor fi desfășurate pe tot parcursul anului școlar, în unități de învățământ liceal și gimnazial din județ, precizează IPJ Botoșani.