25 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor a fost stabilită de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 2000 și reprezintă un instrument juridic prin care guvernele, agenţiile Naţiunilor Unite, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale sunt invitate să organizeze evenimente, în această zi, pentru a atrage atenţia publicului asupra problemei violenţei împotriva femeilor.
Recunoscută pe scară largă drept cel mai cuprinzător instrument juridic pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice din perspectiva încălcării drepturilor omului, Consiliul Europei a adoptat Convenția privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice (Convenția de la Istanbul), scopul principal al acesteia constând în a pune în lumină realitatea pe care o trăiesc atâtea femei și fete care suportă violența, de conștientizare a opiniei publice și de a schimba mentalitățile pe termen lung.
În acord cu scopul acestei convenții spunem STOP VIOLENȚEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR și FETELOR!, fiind întru totul de acord că schimbarea atitudinală poate fi produsă prin acțiune comună, responsabilitate și implicare.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani se alătură celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeilor care se derulează, în fiecare an, în perioada 25 noiembrie (Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor) – 10 decembrie (Ziua Internaţională a Drepturilor Omului) și va marca începutul acestei perioade în ziua de 25 noiembrie 2022, ora 17,00 – prin iluminarea sediului din municipiul Botoșani, strada Maxim Gorki nr 4 în culoarea portocaliu – culoarea luptei împotriva violenței asupra femeilor.
Evenimentul are ca scop conştientizarea populaţiei privind violenţa asupra femeilor prin încurajarea cetăţenilor să ia măsuri active în percepţia violenţei în familie. In cadrul campaniei – 16 zile de activism împotriva violenței – se vor organiza acţiuni de informare şi prevenire a fenomenului violenţei în familie în două școli din județul Botoșani – sub forma unor Ateliere cu adolescenții, distribuirea unor materialelor informative, derularea unor activități în unitățile de tip rezidențial pentru copii – în care să fie aduse în atenția copiilor modele de comportament nonviolent, transmite printr-un comunicat DGASPC Botoșani.