Noul șef al unei importante instituții din Botoșani a fost prezentat, joi, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Botoșani este condus, de la începutul acestei luni, de Ovidiu Luca.
Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier este o institutie nou înființată în subordinea Ministerului Transporturilor, preluând atribuţiile de control de la Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român şi Compania de Drumuri Naţionale.
Printre atribuţiile ISCTR se numără şi verificarea stării tehnice a vehiculelor rutiere, a maselor şi/sau dimensiunilor maxime admise pe drumurile publice.
Șeful IJP Botoșani, prezentat în mod oficial
De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe a fost prezentat în mod oficial și noul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, comisarul șef Toader Buliga. Acesta a fost numit, începând de vineri, la conducerea Poliţiei. El a fost, din martie anul trecut până acum, şef al IPJ Bacău.
Buliga preia funcţia lăsată liberă de pensionarea lui Viorel Şerbănoiu. În ultimele luni, conducerea Poliţiei a fost asigurată de comisarul şef Ioan Aniţei, care este adjunct al IPJ Botoşani. Buliga a mai ocupat funcţia de şef al IPS Suceava între 2016 şi 2018, însă a mai fost delegat pentru funcţii în structurile centrale ale Poliţiei Române.