Poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani au participat, marți, 23 noiembrie, împreună cu elevii din clasele de liceu ale Liceului Teoretic „Doctor Mihai Ciucă” Săveni la mai multe activităţi de informare pe diferite teme : prevenirea victimizării prin infracţiuni informatice, răspunderea penală a minorilor, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Siguranţa pe Internet a fost un subiect dezbătut de poliţişti cu elevii. Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.
De asemenea, au fost oferite date şi exemple concrete de situaţii în care minorii pot răspunde penal şi care sunt consecinţele unor astfel de fapte pentru aceştia.
Cu această ocazie, poliţiştii au participat şi la un lectorat cu părinţii, ocazie cu care s-au purtat discuţii şi s-au făcut recomandări pentru a putea recunoaşte şi ajuta adolescenții în situații de victimizare. Activităţi similare vor avea loc şi la nivelul altor unităţi şcolare din judeţ, transmite IPJ Botoșani.