Angajații din firmele private au avut foarte puține beneficii în ultimii ani. Dar acum, pe lângă bonurile de masă, aceștia vor putea beneficia și de unul dintre privilegiile rezervate până acum bugetarilor: voucherele de vacanță. Veste bună pentru bugetari, dar și pentru angajații de la privat, în ceea ce privește voucherele de vacanță pentru anul 2023. În urma majorării salariului minim brut pe țară, angajații vor avea și o serie de alte beneficii, scrie evz.ro. Astfel, dacă anul acesta voucherele de vacanță pentru salariații de la stat au avut o valoare de 2.550, aceasta va fi mai mare de la 1 ianuarie.
Astfel, potrivit noilor măriri salariale și voucherele de vacanță vor crește la 3.000 de lei brut. La această sumă se va aplica un impozit de 10%. Valoarea voucherelor de vacanță se va raporta la perioada lucrată. Prin urmare, dacă un angajat a lucrat șase luni, va primi 1.500 de lei, iar dacă a lucrat trei vor primi 750 de lei.
Și salariații din sectorul privat vor putea beneficia de astfel de vouchere de vacanță, însă banii vor fi primiți din bugetele firmelor la care lucrează. În schimb, cei de la stat vor primi banii de la bugetul de stat.
Pentru a face posibilă oferirea de vouchere de vacanță și salariaților de la privat, au fost introduse o serie de beneficii pentru angajatori. Printre acestea se numără, deductibilitate fiscală în procent de 100%, în limita a 13.800 lei/angajat/an fiscal şi scutirea de contribuţia asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25% din salariul brut al angajatului. Totodată, sunt scutite de la plata contribuțiilor sociale datorate de angajat.
Vouchere de vacanță pentru salariații din privat
Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi salariaţilor din privat, direct de către angajator. „Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi salariaţilor din privat, direct de către angajator, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern.
Mai mult, pe durata acestui an, prin comparaţie cu angajaţii din sectorul public, cei care lucrează la privat au putut beneficia de aceste vouchere de vacanţă. Datorită impactului pozitiv de pe plan economic şi social, încurajez companiile să le ofere în continuare, iar pe viitor îmi propun să identific metode prin care să poată creşte atractivitatea acordării acestora, fără a afecta, însă, bugetul de stat”, a precizat ministrul Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, potrivit româniatv.net.