Peste 100 de percheziții au loc, miercuri dimineață, la firmele de jocuri de noroc din mai multe județe din țară, printre care și Botoșani. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în aplicare 123 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice precum şi sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice din municipiul București și judeţele Prahova, Brașov, Iași, Suceava, Botoșani, Tulcea, Constanța, Cluj, Timiș, Vrancea, Buzău, Bihor, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Bacău, Mureș și Sălaj, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, distrugere și favorizare a făptuitorului.
Începând cu anul 2018, a fost constituit, la nivel național, un grup infracțional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracțiuni de șantaj. Membrii grupului au urmărit să împiedice extinderea sălilor de jocuri de noroc concurente celor administrare de aceștia și să reprime tentativele altor membri ai lumii interlope de a prelua controlul asupra sălilor aparținând grupului. În acest scop, a fost creată o structură de forță care a fost folosită pentru a împiedica anumiți clienți care realizau câștiguri însemnate să intre în posesia acestora. Această structură a asigurat funcționarea la nivel național a unui sistem coercitiv ilegal care era menit să împiedice clienții care generau probleme să revină în sălile de joc aparținând grupului infracțional organizat și să recupereze rapid de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 40 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul D.I.C., D.C.C.O., D.G.P.M.B., B.C.C.O. București și structurilor de investigații criminale din județele în care se efectuează percheziții.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale.
La acțiune participă luptători din cadrul I.G.P.R. și D.G.P.M.B. și forțele Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.