Numărul posturilor telefonice interceptate la cererea procurorilor creşte de la un an la altul. În 2011 au fost emise de către preşedintele Tribunalului Botoşani nu mai puţin de 284 de autorizaţii de interceptare a convorbirilor în dosare aflate în lucru la procurori. Practic, este vorba de 284 de dosare care privesc peste 400 de persoane aflate în atenţia oamenilor legii.
Numărul acestor autorizaţii emise în primele cinci luni ale anului îl depăşeşte pe cel pe între anul 2010, când au fost emise aproape 270 de autorizaţii. În 2009, au fost făcute interceptări în cazul a aproape 180 de dosare.
Potrivit preşedintelui Tribunalului, Adrian Toporăscu, 80% dintre interceptări sunt solicitate de procurorii DIICOT, iar restul de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi Direcţia Naţională Anticorupţie.
„Interceptarea convorbirilor telefonice se face în cazul in fracţiunilor de siguranţă naţională, a infracţiunilor de corupţie, a infracţiunilor privind stupefiantele, traficul de persoane sau traficul de arme, precum şi în cazul altor infracţiuni grave a căror cercetare ar putea fi împiedicată dacă nu s-ar face interceptări„, a afirmat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, procurorul Aurel Simion.
Autorizaţiile de interceptare se eliberează de către preşedintele instanţei în baza unui dosar înaintat de procurori, din care reiese că faţă de persoana respectivă s-a început urmărirea pernală. Astfel de dosare se judecă în şedinţe secrete.
S-ar putea asculta si in cazul furtului de telefoane ca sa potoleasca acest fenomen dar e greu. Mai bine oamenii sa fie pagubiti cu mii si zeci de mii de lei, asa e bine in tara asta.