O tânără din județul Botoșani a fost desemnată sportiva anului 2022 în canotajul românesc. Dublă campioană europeană şi mondială la dublu vâsle şi 8+1 în 2022, Simona Radiş a primit titlul de „Sportivul anului” în canotajul românesc în cadrul galei organizate, luni, de Federaţia Română de Canotaj.
„Când am venit spre această gală nu mă aşteptam să vin singură aici şi să primesc acest premiu minunat, pentru că de obicei sunt alături de Ancuţa (n.r. – Ancuţa Bodnar, colega din barca de dublu vâsle). Lucrul care m-a făcut pe mine să mă maturizez anul acesta a fost faptul că imprevizibilul poate să te facă mai puternic. La Mondiale, după ce am concurat la dublu, am rugat-o pe Ancuţa să se roage pentru mine să am putere să mai fac o cursă bună şi la 8+1. Iar când am terminat toată lumea mi-a spus că Ancuţa a trăit cursa cu sufletul alături de mine. A fost ca şi cum ea a tras alături de noi. Deci în barca de 8+1 nu au fost doar 8 şi cârmaciul, ci 9 plus cârmaciul. Mulţumesc pentru acest premiu şi sper să ne revedem la cât mai multe astfel de momente, fericiţi şi privind spre viitor„, a afirmat Radiş, potrivit Agerpres.
FOTO Botoșăneanca Simona Radiș a fost desemnată sportiva anului 2021