Circulația a fost blocată, luni, pe trei tronsoane de drum din județul Botoșani. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Botoșani. În județul Botoșani, în acest moment (ora 15.30) nu sunt drumuri blocate din cauza zăpezii, circulația desfășurându-se în condiții de iarnă.
Au fost întreruperi ale circulației pe trei drumuri din județ, după cum urmează: drumul european E 58 -localitatea Buda, drumul judeţean DJ 208 H – localitatea Cerbu și drumul naţional DN 29 – ruta Saveni- Mihai Viteazu.
Pe drumul european E 58, la întrarea în localitatea Zăicești, conducătorul unui TIR a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.900 de lei, pentru faptul că nu avea anvelope de iarnă și i s-a eliberat dovadă fără drept de circulație.
„Recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă la volan și reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite de zăpadă”, precizează IJP Botoșani.