Șase tineri au fost reținuți, duminică, în urma unor scandaluri în două cluburi din municipiul Botoșani. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Botoșani, Delia Nenișcu, este vorba despre șase tineri cu vârstele cuprinse între 20 și 35 de ani, din municipiul Botoșani și comuna Cristești, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe și tulburarera ordinii și liniștii publice.
„Din cercetări, a reieșit faptul că în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2022, aceștia, în timp ce se aflau într-un local public, din muncipiul Botoșani, ar fi provocat scandal, tulburând ordinea și liniștea publică și au agresat mai mulți tineri care se aflau în interiorul acestuia. Totodată, în aceeași noapte, tinerii bănuiți de comiterea faptelor, s-au deplasat în zona unui alt local public, din municipiul Botoșani, unde ar fi provocat scandal și au agresat alți tineri, care în urma evenimentului au avut nevoie de îngrijiri medicale”, precizează Nenișcu.
Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca luni să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.