Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis o nouă avertizare de vreme rea valabilă pentru întreaga țară. Potrivit ANM, din această dimineață, începând cu ora 10.00, până luni seară, la ora 20.00, sunt prognozate precipitații moderate cantitativ, polei, ninsori, intensificări ale vântului.
În intervalul menționat, temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în sud și sud-est ploile vor avea și caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase și montane.
În jumătatea de Nord a Moldovei vor fi intervale în care se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare, dar și intervale cu precipitații mixte care vor determina depuneri de polei. Local în Carpații Orientali și pe alocuri și în zona montană înaltă din rest va ninge și se va depune strat nou de zăpadă. Temporar vântul va prezenta intensificări pe crestele montane, iar în cursul zilei de luni și pe litoral, unde rafalele vor fi în general de 60…70 km/h.
VIDEO Peisaj de poveste! Prima zăpadă din această iarnă, în județul Botoșani