Un bărbat avea interzis să se apropie de concubina sa și cei trei copii, dar nu a ținut cont de asta. A intrat peste familia sa, iar polițiștii l-au reținut.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 11 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din comuna Avrămeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta a încălcat obligația prevăzută în ordinul de protecție emis de instanța de judecată, de a păstra o distanță de 100 de metri de membrii familiei sale, concubina și cei trei copii minori. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.