Muzeul de Științe ale Naturii din municipiul Dorohoi va fi reabilitat prin Programul Național de Restaurare, finanțat din creditele de angajament ale Ministerului Culturii. Clădirea în care funcționează muzeul este inclusă pe Lista monumentelor istorice, în trecut fiind clădirea Prefecturii fostului județ Dorohoi.
Potrivit ministrului Lucian Romașcanu, aceasta a beneficiat de fonduri de la Ministerul Culturii pentru proiectare, urmând să beneficieze de sume pentru reabilitare.
„Suntem în situația în care avem un obiectiv care strigă după bani. Pe ceea ce avem în acest moment este foarte complicat. În schimb plec de aici cu o promisiune pe care o fac eu ferm și împreună cu Marius (ministrul Muncii) vom încerca, probabil vom și reuși, pentru că este investiție care ține în 3-4 ani de zile, vom încerca să avem creditele la angajament necesare la Ministerul Culturii pentru a putea face licitația de execuție și având în vedere că durează vreo patru ani de zile execuția, să reușim să bugetăm în cadrul Programului Național de Restaurare aceste sume”, a spus ministrul.
În toamna anului viitor va putea fi organizată licitația, a adăugat ministrul.