O fată din Botoșani a primit dreptul de a se căsători, deși este minoră

casatorie, stiri, botosani, dorohoiO fată din județul Botoșani a primit dreptul de a se căsători, deși este minoră. Adolescenta a obținut, în această săptămână, derogarea de a se mărita înainte de împlinirea vârstei de 18 ani în baza unei sentințe a Judecătoriei Botoșani.

Roxana S, care are de mai mult timp o relație cu Răzvan C., a deschis o acțiune în instanță prin care a solicitat încuviințarea căsătoriei. Instanța, analizând cazul Roxanei, a admis solicitarea și a autorizat căsătoria acesteia.  Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani a fost parte în acest proces, însă nu s-a opus căsătoriei.

„Există două cazuri în care, de regulă, fetele ajung să se căsătorească. Unul în reprezintă faptul că rămân însărcinate, iar celălalt este că provin din familii cu o stare materială precară și vor să scape din situația de sărăcie în care se află”, a spus uun specialist al DGASPC.

Potrivit Codului civil, căsătoria se poate încheia dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani. Există însă și excepții. Legea prevede că „pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul”.

În județul Botoșani, în acest an au fost deschise patru acțiuni în instanță pentru încredințare căsătorie minor, două dintre ele la Judecătoria Dorohoi, una la Judecătoria Botoșani și una la Judecătoria Săveni.

În toate cazurile, instanțele de judecată au admis cererile formulate de fetele minore, autorizând căsătoria acestora.

Iată cele patru sentințe ale instanței luate în cazul minorelor:

  • Admite cererea formulată de petenta Frunză Denisa Petronela, asistată de ocrotitorii legali Frunză Adrian şi Frunză Crina, având ca obiect autorizare căsătorie minor, privind pe numitul Gîfei Constantin-Eugen. Autorizează căsătoria petentei minore Frunză Denisa Petronela, cu numitul Gîfei Constantin-Eugen. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 22.02.2022.
    Document: Hotarâre cameră consiliu  100/2022  22.02.2022
  • Admite cererea formulată de petenta Tudosă Naomi- Rebeca, asistată de Tudosă Tica în calitate de ocrotitor legal, în contradictoriu cu intimatul Rugină Dumitru- Andrei, având ca obiect căsătorie minor. Autorizează căsătoria minorei T. N.- R., cu intimatul Rugină Dumitru- Andrei. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Dorohoi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 30.06.2022.
  • Admite acţiunea care are ca obiect autorizare căsătorie minor. Autorizează căsătoria minorei Maftei Oana cu numitul Satropa Claudiu – Nicolae. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Dorohoi. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instan?ei astăzi 06 aprilie 2022.
  • Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Autoritatea tutelară din cadrul PRIMĂRIEI COMUNEI RIPICENI. Admite cererea având ca obiect „căsătorie minor” formulată de petenta OBREJA TAMARA, asistată de reprezentanţii săi legali, OBREJA COSTEL şi OBREJA IRINA. Autorizează căsătoria minorei OBREJA TAMARA cu numitul ABABII DANIEL. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la pronunțare pentru părți, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Săveni, sub sancțiunea nulității. Pronunţată azi, 16.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Patru adolescente din Botoșani au devenit mirese în acest an. Au avut mai puțin de 18 ani, dar au primit dreptul de se căsători

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI BOTOŞANI Reclamant
SĂNDUC ROXANA – MARIA Reclamant
CORDUNEANU RĂZVAN – FLORIN Pârât

 

Şedinţe

07.11.2022
Ora estimata: 12:00
Complet: C15
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea având ca obiect autorizare căsătorie minor . Autorizează căsătoria minorei SRM, cu CNP ….., nascuta la ……, fiica lui SC si S M, cu numitul CRF, nascut la …, cu CNP … . Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la pronunţare, care se va depune la Judecătoria Botoşani, Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei
Document: Hotarâre cameră consiliu  960/2022  07.11.2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *