Localnicii din satele nordice ale județului Botoșani susțin cu tărie legendele „urieșilor” sunt bazate pe fapte reale și cred că pot dovedi acest lucru cu mormintele rămase de la aceste creaturi gigantice, scrie Adevarul. Aparent între irlandezi și țăranii botoșăneni de la frontiera de nord a României nu este niciun fel de legătură. Nici lingvistică, nici etnică sau culturală. Cu toate acestea irlandezii și botoșănenii din nord se întâlnesc pe tărâmul legendelor. Și anume în cele legate de uriași.
Ambele categorii cred că tărâmurile lor au fost locuite în timpuri imemoriale de creaturi gigantice. În satele din nordul județului Botoșani, aproape că nu există țăran trecut de 65 de ani care să nu știe poveștile, spuse din generație în generație despre „urieșii” care au stăpânit odinioară acele pământuri și au făcut viața grea oamenilor.
Mulți dintre ei sunt convinși că legendele sunt adevărate, având drept dovezi tot felul de movile uriașe despre care spun că sunt mormintele acelor creaturi dispărute.
Tărâmul celor 600 de movile
Pe toată marginea de nord a județului Botoșani, în special pe malurile Prutului, dar și la marginea marilor păduri de la granița României cu Ucraina, se află o abundență de movile uriașe. Unele au fost arate sau parțial nivelate în timp ce altele continuă să arate impresionant prin dimensiuni și să aprindă imaginația localnicilor.
Conform Registrului Arheologic Național la Botoșani sunt nu mai puțin de 600 de tumuli. Adică, așa cum sunt denumite științific acele movile uriașe, considerate de specialiști morminte foarte vechi, în care defunctul era depus sub o cantitate mare de pământ și materiale de umplere sub forma unei movile.
Marea lor majoritate nu au fost însă niciodată săpate și cercetate din punct de vedere științific, de aceea nu s-a putut spune cu exactitate cui au aparținut și ce se află în ele. Asta a contribuit și mai mult la păstrarea legendelor despre uriași.
La Corjăuți, un cătun din comuna Hilișeu-Horia, județul Botoșani, aproape de granița României cu Ucraina, localnicii în vârstă știu că la marginea satului există un mormânt de uriaș. Ba chiar, un localnic a trăit o viață întreagă la poalele movilei și chiar primise porecla de „Nea Nicu de la Talpa Urieșului”.
Mulți oameni în vârstă sunt convinși că acum multe mii de ani, acolo a fost un tărâm al uriașilor. Și le făceau numai probleme oamenilor, furându-le oile pentru a-și astâmpăra foamea. Legendele locului spun că uriașii au terorizat satele până când oamenii le-au găsit punctul slab, undeva în frunte, între ochi. Așa i-ar fi ucis și le-ar fi stârpit seminția.
La marginea Corjăuțiului, în aceea movilă de lângă casa lui Nea Nicu Cuciureanu ar fi de fapt îngropat un copil de uriaș, ucis de oameni fiindcă le fura oile.
„Spunea poveștile, așa am auzit de la mama mea, că în movila de lângă casă zace un copil de uriaș. Mormântul a fost făcut de o urieșoaică mare de 17 metri, după ce i l-au omorât oamenii fiindcă fura animale. Îi ucideau dându-le între ochi, acolo era punctul lor slab”, povestea cu ani în urmă nea Nicu Cuciureanu din Corjăuți.
Un alt localnic, ceva mai tânăr confirmă povestea și spune că a auzit de la bătrâni că prin pădurile de la Hilișeu Horia s-a afla comorile uriașilor, dar evident sunt blestemate și nimeni nu s-ar putea atinge de ele. Legendele cu uriași sunt cunoscute și la Dragalina, în comuna Ibănești, aflată la doar 10-15 kilometri depărtare de Corjăuți.
La Dragalina, în tradiția locului se spune că uriașii au trăit pe acele pământuri și au dat mult de furcă oamenilor. Oamenii spun că au venit de dincolo de păduri mânați de foame nestăvilită. În acest sat al Ibăneștilor se află un iaz uriaș, despre care există două legende. Ambele legate de uriași.
Una dintre ele, arată că de fapt iazul este o urmă de uriaș care s-a umplut cu apă de ploaie. Alta zice că iazul este de fapt un mormânt săpat de o urieșoaică bătrână pentru fiul ucis în luptele cu oamenii.
„Atât a plâns namila ceea că a umplut mormântul cu lacrimi și s-a făcut lac. Nimeni nu știe ce-i pe fundul lui. Cred că ceea ce a rămas din urieș și din comoara lui. Așa-mi povestea bunicul”, spune o localnică trecută de 80 de ani.
În altă parte a județului, tot aproape de malurile Prutului, în satele din jurul Ștefăneștiului, localnicii cred că o movilă uriașă, care se vede de la marginea drumului național care vine dinspre municipiul Botoșani, se află îngropat tot un uriaș.
„Era cred că la 25 de metri înălțime. Așa spun bătrânii. Mare de tot, tartorul lor. Omorât că făcea prădăciuni. Erau puțini, dar mari. Au pierit de foame și că le-au găsit oamenii slăbiciunile”, mărturisește un sătean din apropiere de Durnești.
De altfel, specialiștii în etnografie mărturisesc că la Botoșani este o tradiție mitică a uriașilor. Despre „urieși” știu și oamenii de la Ripiceni, Mitoc sau Suharău. „Aceste legende ale uriașilor există în tot judeţul Botoșani. Au fost transmise din generație în generație.”, spunea regretatul etnograf botoșănean Margareta Mihalache într-un interviu pentru „Adevărul”.
Blestemele „urieșilor”
În credințele populare din satele de nord ale Botoșaniului, uriașii nu au dispărut pur și simplu. Au lăsat în urma lor și blesteme. Acestea ar viza, spun sătenii mormintele unde i-au îngropat pe cei uciși. Unii spun că deasupra movilelor apar flăcări, alții adaugă că s-ar auzi și ceva vaiete în toiul nopții.
Moș Petrea din Corjăuți își face mereu cruce când trece pe lângă movilă. A auzit lucruri rele despre ea. „Este Ferească Sfântu. Noaptea se aud gemete, ies tot felul de lumini. Este necurat”, spune bătrânul.
Tot la Ibănești, dar de această dată, chiar în satul Ibănești, pe un deal foarte înalt, numit Măgura, localnicii în vârstă cred că au stat uriașii. La fel, este un loc de care oamenii care știu poveștile de demult se feresc noaptea. Și aici apar aceleași mărturi, zgomote ciudate, stranii, care bagă în sperieți pe oricine s-ar încumeta să cerceteze locurile după lăsarea serii. Evident, sunt numeroase povești despre comorile uriașilor, păzite strașnic de blesteme.
Movilele sunt morminte, dar nu de uriași
Din punct de vedere științific toate aceste movile sunt cu adevărat morminte și se numesc tumuli. Dar nu de uriași. Ci de oameni ca toți ceilalți oamenii. În mare parte sunt morminte ale popoarelor migratoare, ale călăreților de stepă care au străbătut partea de nord a județului Botoșani, de astăzi.
Prutul avea acum multă vreme vaduri bune de trecere și comunități rurale înfloritoare, ținta predilectă a migratorilor. Cei care odihnesc în tumuli sunt războinici călare, din epoci diferite, cimerieni, sciți sau huni.
