Doi bărbați urmăriți pentru tâlhărie și furtul a peste 270.000 de euro, prinși de polițiștii de frontieră botoșăneni. Au legat un om cu cabluri și bandă adezivă

Doi bărbați urmăriți pentru tâlhărie și furtul a peste 270.000 de euro au fost prinși de polițiștii de frontieră botoșăneni. Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au depistat şi reţinut doi bărbaţi cu cetăţenie R. Moldova, căutaţi de autorităţile din Germania pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietăţii, pe teritoriul acestui stat.

În data de 10 noiembrie 2022, în jurul orei 00.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut-I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, călătorind ca pasageri într-un autovehicul înmatriculat în România, doi bărbaţi cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 33, respectiv 37 de ani, care se deplasau către Bucureşti.

Au legat un bărbat cu cabluri și bandă adezivă

„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele celor doi bărbaţi este emisă o alertă de punere în aplicare a unor mandate de arestare de către autorităţile germane, la data de 07.10.2022, aceştia fiind cercetaţi pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietăţii, infracţiuni săvârşite pe teritoriul Germaniei. Cu privire la comiterea infracţiunilor, cele două persoane sunt acuzate de autorităţile germane că în luna decembrie a anului 2021, au pătruns în locuinţa unui cetăţean german, pe care l-au legat cu cabluri şi bandă adezivă, folosind forţa şi sub diferite ameninţări au obţinut locaţia seifului precum şi codul de la acesta”, precizează polițiștii de frontieră.

Din seif au fost sustrase bijuterii, un ceas Rolex şi sume de bani numerar, în valoare totală de peste 270.000 de euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *