Zeci de cupluri din Botoșani, care au împlinit 60 sau 50 de ani de căsătorie, au fost premiate, joi, de Primăria Botoșani. Evenimentul a avut loc în sala „Mihai Eminescu”, începând cu ora 11.00. Au fost premiate 41 de cupluri pentru nunta de aur (50 de ani de căsătorie) și patru cupluri pentru nunta de diamant (60 de ani de căsătorie).
Acestea reprezintă un exemplu de longevitate pentru multe dintre cuplurile din ziua de astăzi. Cum au reușit să reziste împreună? Spun chiar ei: prin dragoste unul față de celălalt, răbdare, respect și loialitate. Au pus familia mai presus de orice și s-au sprijinit reciproc de-a lungul anilor, indiferent de problemele care le-au apărut în cale.
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, le-a înmânat cuplurilor câte un buchet de flori, o diplomă și un plic cu bani. Gestul municipalității a adus zâmbete pe chipurile vârstnicilor. Un moment amuzant când edilul a înmânat buchetul de flori unei doamne, iar când să îi ofere și plicul cu bani, aceasta a spus că banii trebuie dați soțului.
„Eu cu florile, soțul e cu banii”, a spus femeia.
Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie au primite câte 500 lei, iar cele care au 60 de ani de căsătorie câte o mie de lei.