Mulți români nu știu cum vor trece peste sezonul rece. Unii dintre cei cu venituri mici au ajuns să cutreiere pădurile după vreascuri. Fie pentru că nu îşi permit să cumpere lemne, chiar şi la preţul plafonat, fie că nu găsesc deloc pe piaţă acest produs.
Oamenii de la sate se plâng că nu mai pot să îşi asigure traiul de zi cu zi, chiar dacă sunt ponderaţi şi încearcă să reducă, pe cât pot, cheltuielile.
La marginea unei păduri din Botoşani, la primele ore ale dimineţii, sunt zeci de familii care adună vreascuri pe care le folosesc apoi să îşi încălzească seara sobele, informează antena3
Un pensionar a povestit că, pentru a se încălzi în această iarnă, ar trebui să plătească în jur de 800 de lei pe lemne, dar nu are banii necesari, așa că își roagă nepoții să adune vreascuri.
Reporter Antena 3 CNN: Câte lemne v-ar trebui?
Pensionar: Vreo 2 mii de kilograme.
Reporter Antena 3 CNN: Și cât v-ar costa?
Pensionar: 820.
Reporter Antena 3 CNN: Și vă permiteți?
Pensionar: Sunt scumpe, nu mai avem bani. Pe ce să le cumpărăm? E foarte greu.
Reporter Antena 3 CNN: Vreascurile de unde le procurați
Pensionar: De pe marginea pădurii. Am mai trimis nepoții, au adus ei în timpul când nu se duc la școală, sâmbătă.
Reporter Antena 3 CNN: Și va mai ajută cu lemne…
Pensionar: Da, ne mai ajută băieții.
Reporter Antena 3 CNN: Cât va ajunge brațul acela de lemne adus de copii?
Pensionar: Vreo două săptămâni.
În astfel de situaţii sunt mii de oameni care nu mai fac faţă scumpirilor. Facturile, mâncare şi medicamentele depăşesc cu mult veniturile lor lunare şi încearcă să găsească soluţii pentru a face faţă iernii, noteaza antena 3.