Bacșișul ar urma să fie impozitat cu 10%, după ce o lege depusă în 2019 de fostul ministru al Finanțelor Eugen Teodorovici a fost adoptată în Comisia de buget-finanțe. Legea urmează să intre la vot în Camera Deputaților, care este și cameră decizională.
Potrivit variantei adoptate de comisie, clientul va alege valoarea bacșișului pe care vrea să-l plătească și indică pe nota de plată fie suma procentuală, fie suma absolută. Suma urmează a fi trecută distinct pe bonul fiscal eliberat de operatorul economic prestator al serviciului. Acesta din urma asigură distribuirea integrală a bacșișurilor adunate către angajați, iar la data plății reține impozitul de 10% si îl virează la bugetul de stat.
„Angajatul nu va fi obligat să facă nimic în plus fata de momentul actual, doar sa înmâneze clientului nota de plată. Proiectul de lege, aşa cum a fost adoptat de comisie, stabileşte în mod explicit atât modul de înregistrare contabilă cât şi tratamentul fiscal al sumelor ce reprezintă bacşişul, atât la cel care îl plăteşte, în cazul în care acesta este o persoana juridică dar si la operatorul economic ce îl încasează. Aceste precizări exprese ale legii asigură predictibilitate şi evită interpretările diferite in aplicare”, a explicat președintele comisiei de buget-finanțe, Bogdan Huțucă.
Acesta a precizat că bacșișul poate fi plătit atât cu cardul, cât şi în numerar, la opţiunea clientului. Legea stabilește clar că bacșișul nu poate fi reconsiderat de către autoritățile fiscale ca venit de tip salarial sau asimilat salariilor. Singura sarcină fiscală stabilită de lege asupra acestor sume este impozitul pe venit de 10%. Proiectul de lege va intra la vot în Camera Deputaților, care este cameră decizională.
Sursa: Digi24
De acum creste P.I.B. ul Romaniei