FOTO & VIDEO Premieră la Botoșani! Marinarii militari promovează cariera militară în rândul elevilor din Botoșani. „În echipa noastră, avem colegi din municipiul Botoșani, din Darabani, din Dorohoi”

Forțele Navale Române desfășoară, în perioada 8-10 noiembrie, o campanie de promovare a carierei militare în județul Botoșani, pentru a prezenta elevilor de gimnaziu și liceu ofertele educaționale ale instituțiilor militare de învățământ și formare profesională din Constanța și Mangalia.

În zilele de marți, 8 noiembrie, și miercuri, 9 noiembrie, în intervalul orar 09.00-17.00, la Sala Cinema „Unirea” din Municipiul Botoșani, marinarii, scafandrii militari, infanteriștii marini, studenții și elevii militari de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale și de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” organizează  o expoziție interactivă, la care sunt așteptați sute de elevi botoșăneni.

„În echipa noastră, avem colegi din municipiul Botoșani, din Darabani, din Dorohoi. Vom merge cu mesaj adaptat pentru elevii din județul Botoșani. Sunt copii care au terminat școli generale sau licee din județul Botoșani și acum sunt la noi, în Forțele Navale, în sistemul de învățământ de marină. Știu foarte bine de unde au plecat și știu foarte bine să se adreseze colegilor lor mai mici”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, colonelul Cornel Pavel.

La deschiderea oficială a campaniei, care a avut loc marți, 8 noiembrie, la ora 09.00, au fost invitați reprezentanți ai autorităților locale botoșănene, ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și comandantul garnizoanei Botoșani.

Joi, 10 noiembrie, reprezentanții Forțelor Navale Române vor interacționa cu elevii din Darabani, la Casa de Cultură din localitate, între orele 10.00-12.00, și cu elevii din Dorohoi, în intervalul orar 15.00-18.00, la Sala Cinema a municipiului. La activitățile de promovare, elevii din Darabani și Dorohoi vor avea ocazia să viziteze expoziția de tehnică și armament și să cunoască mai bine oportunitățile și beneficiile oferite de o carieră în Armata României.

În cele trei zile de escală, echipajul Marinei Militare prezent în județul Botoșani și reprezentanți ai Centrului Militar Județean Botoșani se vor întâlni cu peste 1.000 de elevi de gimnaziu și liceu, cărora le vor adresa invitația de a face parte din marea familie a Forțelor Navale Române.

VIDEO Tânăra din Botoșani care a ales să-și facă o carieră în marina militară. „Am avut emoții, dar m-am aruncat cu capul înainte”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *