Un tânăr din județul Botoșani care a ucis un om după ce l-a lovit cu pumnul în față a fost condamnat, luni, la șase ani și opt luni de închisoare. Este vorba de Cătălin Marius Cojocia, de 28 de ani, care a primit pedeapsa, de la Curtea de Apel Suceava care l-a găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.
Botoșăneanul a fost condamnat în luna iulie de Tribunalul Botoșani la cinci ani de închisoare, însă a contestat pedeapsa. Luni, instanța superioară, Curtea de Apel Suceava a decis majorarea pedepsei de la cinci ani la șase ani și opt luni de detenție.
În noaptea de 20 spre 21 noiembrie 2020, în timp ce se afla pe terasa unui bar din comuna Conceşti, pe fondul unei discuţii contradictorii şi a consumului de alcool, i-a aplicat unui alt bărbat, în vârstă de 38 de ani, o lovitură cu pumnul în zona feţei, în urma căreia victima s-a prăbuşit şi s-a lovit cu capul de beton, cauzându-i-se astfel un edem cerebral care, la scurt timp, a dus la deces.
Solutia pe scurt:
În baza art. 421 alin.1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Cojocia Marius Cătălin împotriva sentinţei penale nr. 101 din data de 22.07.2022, pronunțată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. 1525/40/2021. În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile formulate de părţile civile Pintilei Viorica, Pintilei Gheorghe și Vorniceanu Liliana împotriva sentinţei penale nr. 101 din data de 22.07.2022, pronun?ată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. 1525/40/2021 Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus-menţionată şi, în rejudecare: Majorează pedeapsa aplicată inculpatului Cojocia Marius Cătălin, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. şi ped. de art. 195 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la 6 ani și 8 luni închisoare (în loc de 5 ani închisoare).
Majorează cuantumul despăgubirilor morale acordate părţii civile Pintilei Viorica la echivalentul în lei la data plății a sumei de 10.000 euro (în loc de 7000 euro). Majorează cuantumul despăgubirilor morale acordate părţii civile Pintilei Gheorghe la echivalentul în lei la data plății a sumei de 10.000 euro (în loc de 7000 euro). În baza art. 241 alin. 1 lit. c Cod procedură penală constată încetată de drept măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul Cojocia Marius Cătălin prin ordonanţa nr. 1535/P/2020 din 22.11.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, prelungită şi menţinută ulterior. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul Cojocia Marius Cătălin să plătească suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, celelalte cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de părţile civile Pintilei Viorica, Pintilei Gheorghe și Vorniceanu Liliana rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată, azi, 07.11.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.405 alin.1 teza finală Cod procedură penală.
Document: Hotarâre 1093/2022 07.11.2022