Caz cu totul și cu totul special înregistrat în localitatea Vorniceni. O familie este terorizată de aproape de trei ani de o persoană, timp în care gospodăria a fost incendiată a doua oară. Potrivit proprietarilor gospodăriei, individul respectiv intra noaptea în curte și bătea la geam.
Familia Ștefan din Vorniceni s-a trezit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu depozitul de furaje incendiat. Nu mai puțin de cinci tone de hrană pentru animale au ars într-un timp foarte scurt. Mai mult, flăcările amenințau să se extindă la casă și la alte anexe din gospodărie.
Grav este că familia Ștefan se află la al doilea incendiu pus intenționat. Primul a avut loc la sfârșitul lunii octombrie 2019, atunci când a fost distrusă și casa familiei. Tot atunci, au ars adăpostul de animale și zece tone de furaje.
Mărturii care te înspăimântă
„Abia ce am reușit să ne punem pe picioare, a urmat asta și sunt foarte revoltat pentru că autoritățile nu își fac treaba. Nu am idee cine ar fi în stare, doar ca în ultimele luni a tot colindat curtea o persoană, intra noaptea în curte,a vrut sa fure ,bătea la geam și fugea. Dar ce este cel mai ciudat e că acea persoană cunoștea destul de bine curtea”, a declarat, pentru BotosaniNews, Alex Ștefan.
De trei ani, teroarea este permanentă. Un individ a intrat de cel puțin opt ori în gospodărie. Uneori a încercat să fure lucruri, alteori bătea în geam și apoi o lua la fugă prin spatele casei, semn că știe foarte bine atât gospodăria, cât și cărările. Ultima dată a fost acum două săptămâni.