Accident produs de un tânăr, în timp ce era urmărit de un echipaj de poliție. S-a întâmplat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, când polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoșani, în timp ce se aflau pe strada Tulbureni, din municipiul Botoșani, au efectuat semnal de oprire unui autoturism al cărui conducător auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea.
Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, iar pe strada Mărului, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers și a întrat în impact cu gardul unei locuințe, apoi a părăsit autovehiculul.
”În scurt timp, a fost identificat de către polițiști, fiindu-i stabilită identitatea în persoana unui tânăr, de 17 ani, din municipiul Botoșani, care nu deține permis de conducere pentru categoria de autoturism pe care îl conducea. În cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.