Români care se întorc, români care după mulți ani departe de casă, de locurile natale, revin și o iau de la capăt sau de acolo de unde au întrerupt firul existenței lor pe plaiurile strămoșești. Dorul, apartenența, rădăcinile nu-i lasă să se rătăcească prea mult prin lume și îi atrag mai devreme sau mai târziu acolo unde le e locul: acasă!
Daniel Bălan are acum 43 de ani și a lucrat timp de 10 ani în Italia, la Milano, unde a căpătat experiență într-o meserie dragă lui: croitoria. De ceva timp însă, mânat de ideea de a-și deschide propria afacere a ales să se întoarcă la Hlipiceni, județul Botoșani, unde a pus bazele unui atelier de confecții numit „Croitoria Danybal, pe strada Principală, la numărul 91.
„Nu e greu să-ți deschizi propria afacere în România”, ne-a spus Daniel, „dar trebuie să ai motivație și să cunoști meserie.”
Experiența lui Daniel Bălan s-a făcut repede simțită pentru că în prezent, după atelierul pe care îl are deja în centrul localității și care produce pe plan local, își va extinde afacerea și va deschide un al doilea punct de lucru, un atelier de producție care va oferi mai multe locuri de muncă:
„Am vrut să ne adresăm doar comunelor din jurul Hlipiceniului, dar am văzut că se poate și că avem cu cine lucra și am luat decizia de a ne extinde cu un atelier de producție. La jumătatea lunii noiembrie vom deschide al doilea punct de lucru în care vom avea între 7 și 10 salariați și unde vom produce în sistem Lohn (contracte încheiate cu parteneri străini) în baza unor contracte pe care le avem cu anumite firme din Botoșani pentru articole care ajung în Olanda, Franța”, a declarat Daniel Bălan.
Ce-i sfătuiește pe românii plecați care ar dori să se întoarcă în țară, dar nu sunt convinși?
„Eu am venit din Italia, deși am lăsat acolo o afacere bine plătită și respectată. Acasă e acasă, vorbesc limba mea și acum sunt facilități de dezvoltare și aici.”
Sursa: Rotalianul.com