Un botoșănean a fost luat în cătușe de la domiciliu și dus direct la Penitenciarul Botoșani. Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au reușit identificarea unui tânăr, de 24 de ani, din comuna Lunca, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Tânărul a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani.