Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce camionul pe care îl conducea s-a răsturnat pe DJ 208C, între Vorona Mare și Joldești. Accidentul rutier s-a produs joi dimineață. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu stingere cu apă și spumă, dar și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.
Bărbatul era conștient, cooperant și prezenta un traumatism cranio-cerebral, otoragie, plăgi tăiate și escoriații. A fost preluat de echipajul TIM – SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii sunt încă la fața locului. Au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și acționează pentru sablarea părții carosabile, fiind scurgeri de carburant.
Traficul rutier este blocat. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.