Un puternic cutremur care a avut magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter, s-a produs, joi dimineaţa, în România. Potrivit specialiștilor de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, aceasta a avut loc la ora locală 6.50, în zona seismică Vrancea din judeţul Buzău.
Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 168,9 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 57 km est de Braşov, 75 km nord de Ploieşti, 117 km sud-vest de Bacău, 130 km nord de Bucureşti.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat, la scurt timp, că, până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.
IGSU susține că, în cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora.
Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență).
Primăria Botoșani scoate la licitație un nou spațiu în Centrul Vechi. Chirie de 200 euro/lună