„Toate casele familiale construite de Hope and Homes for Children le oferă copiilor şi tinerilor un mediu cât mai apropiat de cel familial. Astfel, copiii se bucură de găzduire, îngrijire, educaţie, sprijin emoţional şi consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă”, declară Robert Ion – Director de Fundraising & Comunicare Hope and Homes for Children România.
Parteneriatul dintre Hope and Homes for Children şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani a început în anul 2009, odată cu planurile de închidere a două instituţii de tip vechi: Centrul de Plasament” Sfântul Spiridon”, care găzduia 100 de copii şi tineri cu nevoi speciale cu vârste între 2 şi 18 ani, închis în 2013 şi Centrul de Plasament” Elena Doamna”, cu 35 de copii tipici, cu vârste cuprinse între 10 şi 25 de ani, închis în 2015. În acelaşi timp, în toţi anii de parteneriat, specialiştii Hope and Homes for Children s-au implicat în susţinerea copiilor vulnerabili şi reformarea sistemului de protecţie la nivel local prin programele de formare a profesioniştilor din sistemul de protecţie, prevenire a separării copilului de familie şi integrare socio-profesională.