Cinci clase de preșcolari de la Grădinița nr. 6 din municipiul Botoșani au fost în vizită, astăzi, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.
Copiii s-au întâlnit cu pompierii militari de la Detașamentul Botoșani, au probat căștile de protecție, au văzut autospecialele folosite la intervenții și au învățat o mulțime de lucruri noi.
Specialiștii din cadrul Serviciului de Prevenire și Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților le-au explicat cum să prevină situațiile de urgență, dar și cum să se comporte într-un moment critic, fie că este vorba despre un incendiu, inundație sau cutremur.
”Dacă vor alege să urmeze această carieră vom vedea în timp, până atunci suntem convinși că lecțiile predate astăzi îi vor ajuta să se ferească de necazuri”, precizează ISU printr-u comunicat.