Doi polițiști din Alba, agent-șef principal Gabriel Neagu și agent Alexandru Vulturar, au salvat viața unui bărbat în vârstă de 63 de ani, din localitatea Cricău, județul Alba, care încerca să se spânzure. Omul a fost găsit pe o scară, cu o funie în jurul gâtului, în stare de inconștiență, scrie observatornews.ro.
Polițiștii din Galda de Jos au fost sesizați, vineri după-amiază, de către o femeie de 59 de ani, din Cricău, despre faptul că soțul ei vrea să-și pună capăt zilelor și amenință că se spânzură. În câteva minute, la fața locului, s-au deplasat agenții care au constat că, într-o anexă a imobilului, bărbatul, de 63 de ani, se afla pe o scară, cu o funie în jurul gâtului, în stare de relativă inconștiență.
„Agent-șef principal Neagu Gabriel și agent Vulturar Alexandru! Ei sunt polițiștii care, ieri după-amiază, au salvat viața unui bărbat, în vârstă de 63 de ani, din localitatea Cricău, județul Alba. La data de 28 octombrie 2022, în jurul orei 16,20, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie de 59 de ani, din Cricău, cu privire la faptul că soțul ei vrea să-și pună capăt zilelor și amenință că se spânzură. În câteva minute, la fața locului, s-au deplasat polițiștii care au constat că, într-o anexă a imobilului, bărbatul, de 63 de ani, se afla pe o scară, cu o funie în jurul gâtului, în stare de relativă inconștiență. Fără a sta pe gânduri, în câteva secunde, l-au imobilizat și i-au tăiat funia. Până la sosirea echipajului medical specializat, cei doi polițiști i-au acordat primul ajutor, acesta revenindu-și la starea de conștiență”, precizează Poliția Alba.
Bărbatul de 63 de ani a fost transportat la spital, în vederea unor investigații medicale de specialitate.