Adolescentul care a ajuns în stare gravă după ce a slăbit peste 50 de kilograme în urma unei cure de slăbire se află în continuare internat la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, starea sa fiind una staţionară, scrie Ziarul de Iasi.
„Este internat în secţia de Cardiologie şi primeşte tratament specific patologiei”, a precizat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria”. Adolescentul a fost transferat cu un elicopter de la Botoşani la Iaşi după ce a ajuns la spital cu probleme de echilibru, lipsit de putere, iar medicii au observat că ar fi vorba şi de alte afecţiuni, inclusiv la nivelul inimii.
Acesta ar fi luat decizia de a slăbi după ce în urmă cu un an cântărea aproape 100 de kilograme. În demersul său a folosit inclusiv suplimente alimentare pentru slăbit, care l-au adus la un pas de moarte.
Specialiştii ieşeni în nutriţie au explicat că nu există remedii şi tratamente miraculoase pentru scăderea în greutate şi că produsele pentru slăbit care pot fi găsite în mediul online sunt periculoase pentru sănătate. De asemenea, curele drastice pentru slăbit pot avea urmări pe toată durata vieţii, mai spun specialiştii, de la afectarea unor organe, cum ar fi inima, până la dezechilibre hormonale grave.