Doi părinți au trecut prin momente de panică, joi, la Botoșani. Copilul lor a leșinat în mașină, iar aceștia, nefiind din Botoșani, nu știau unde este spitalul ca să îl poată duce. Spre norocul lor, o ambulanță SMURD trecea prin apropiere, iar tatăl a cerut ajutor.
Cum s-a petrecut totul au povestit reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani:
„- Nicule, oprește! Oprește!”
În fața ambulanței SMURD, o mașină a oprit brusc. Un bărbat a țâșnit în fața echipajului de salvatori, agitându-și mâinile. Înspăimântat, acesta spunea încontinuu „- Copilul! Copilul”, în timp ce arăta disperat spre mașina din care a coborât.
Într-o fracțiune de secundă, paramedicii SMURD au ajuns lângă autoturism.
„- Ajutați-mă, vă rog! Băiatul nostru este inconștient! Nu suntem din Botoșani și nu știm unde este spitalul!” – a strigat mama, în timp ce își strângea copilul în brațe.
Nu au avut timp să îi întrebe ce s-a întâmplat mai exact. Aveau în față un băiețel, în jur de 4 ani, care nu reacționa, dar avea puls.
„- Eu iau copilul! Ciprian, tu ajut-o pe mamă să urce în ambulanță! Dumneavoastră veniți cu mașina după noi! Vă rog să vă linștiți! Ajungem imediat la spital…”
În ambulanța SMURD, în drum spre Secția de Pediatrie, paramedicii au făcut ceea ce știu ei mai bine, să acorde primul ajutor. Când au intrat pe poarta spitalului, băiatul a deschis ochii.
„- El este Denis, are 3 ani și 5 luni. Părinții spun că a leșinat în mașină.” – au spus paramedicii cadrelor medicale de la UPU – Pediatrie, în timp ce îl așezau pe un pat.
Mai puțin de cinci minute a durat până când copilul a ajuns în brațele medicilor. Cinci minute în care părinții lui au trecut de la disperare, la speranță…
Ciprian, Niculai și Iosif se deplasau la Spitalului Mavromati Botoșani pentru a transfera un pacient de la o secție, la alta, când au fost opriți de tatăl copilului.
Ca întotdeauna, ei spun că și-au făcut doar datoria.
Lui Denis i-a revenit cheful de joacă, iar analizele au ieșit bune. Pentru siguranță, micuțul va rămâne sub supravegherea medicilor”