Un bunic din județul Botoșani a împlinit, astăzi, 26 octombrie, venerabila vârstă de 100 de ani. Ioan Movilă, din Ștefănești, a fost sărbătorit atât de familie, cât și de autoritățile locale. Singura sa fiică, alături de care locuiește la Bobulești, i-a făcut un tort, apoi, alături de ginere și nepoți bătrânul a sărbătorit depănând amintiri, glumind și zâmbind.
În jurul amiezii a mai avut o surpriză. Primarul din Ștefănești, Florin Buțura, a mers să îl felicite și i-a oferit un tort, o diplomă aniversară, dar și o sumă de 500 lei din partea Primăriei. Este cel mai vârstnic cetățean din Ștefănești și pentru cei care îl cunosc reprezintă o adevărată oază de amintiri.
„Nu se aștepta, așa l-am văzut. L-am găsit încântat și emoționat și la plecare ne-a zis că speră să ne vedem și la anul”, ne-a mărturisit primarul.