Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul, a declarat Tatiana Radu, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
În data de 25 octombrie, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca – I.T.P.F. Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Stânca – județul Botoşani, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă, condus de un bărbat în vârstă 43 de de ani.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere pe care nu se afla inscripționată şi categoria necesară conducerii ansamblului rutier respectiv.
”În cauză colegii noștri se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului respectiv”, a precizat Tatiana Radu.