FOTO! Polițiștii, antrenați cum să folosească armamentul din dotare. IPJ Botoșani: Anul acesta au fost două situații în care armamentul din dotare a fost utilizat în timpul intervenției polițiștilor

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, specializați în pregătire profesională, organizează periodic ședințe de tragere și sesiuni de pregătire tactică a polițiștilor pentru dezvoltarea deprinderile necesare privind intervenția la evenimente de orice natură.

Pregătirea profesională a polițiștilor în domeniul utilizării armamentului din dotare are caracter continuu, iar scopul acesteia este îndeplinirea cu profesionalism și în siguranță a misiunilor care le sunt încredințate, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Astfel, polițiștii botoșăneni, în funcție de specificul structurii din care fac parte, se antrenează în cadrul ședințelor de tragere, lunar sau bilunar, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, sub coordonarea ofițerului responsabil cu pregătirea pe această linie, instructor de tragere, inspector de poliție Prelipceanu Mihai, din cadrul Biroului de Pregătire Profesională.

Precizăm faptul că utilizarea armamentului din dotare, în timpul misiunilor, se face numai după somaţia legală. În caz de nesupunere, se somează prin tragerea focului de armă în plan vertical sau într-o altă direcţie, presupus sigură, care să nu pericliteze viaţa, integritatea corporală sau bunurile oricărei persoane. În cazul în care, după executarea somaţiei legale, persoana în cauză nu se supune, se poate face uz de armă împotriva acesteia. Ca excepţie, se poate face uz de armă şi fără somaţie, în cazul atacului exercitat prin surprindere asupra poliţistului sau asupra altor persoane, precum şi pentru reţinerea infractorilor care ripostează cu arme albe sau de foc, dacă lipseşte timpul necesar pentru somaţie”, precizează IPJ Botoșani.

La nivelul instituției noastre, în anul 2022, au fost două situații în care armamentul din dotare a fost utilizat în timpul intervenției polițiștilor, cu respectarea prevederilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *