Măsură specială cerută de procurori în cazul dascălului de la biserica din Cordăreni care a ucis-o pe femeia pe care dorea să o ceară în căsătorie

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au cerut instituirea unei măsuri speciale în cazul dascălului de la biserica din Cordăreni care a ucis-o pe femeia pe care dorea să o ceară în căsătorie. Aceștia au solicitat instanței luarea măsurii de internare provizorie a lui Florin Arnăutu, ca măsură de siguranță pe timpul anchetei penale.

Botoșăneanul, în vârstă de 47 de ani, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „omor-violenţă în familie”. Luni, Florin Arnăutu voia să o ceară în căsătorie, dar când i-a comunicat femeii gândurile sale, aceasta i-a spus că nu mai vrea o relație cu el. Respingerea a fost o lovitură puternică pentru bărbat, care și-a pierdut mințile. După o ceartă teribilă, a pus mâna pe un cuțit și i l-a înfipt concubinei sale direct în gât. Femeia a murit la scurt timp.  Ulterior, bărbatul a încercat să se spânzure, dar a renunțat și a sunat la 112.

Dascăl la biserica din localitate, om liniștit

Florin Arnăutu era cunoscut în localitatea ca fiind un om liniștit, era activ la biserică și nimeni nu și-a imaginat vreodată că ar fi capabil de așa ceva. În urmă cu doi ani, bărbatul din Cordăreni a divorțat de soția cu care are șase copii. Divorțul a fost unul amiabil, fiecare dintre soți luând în grijă câte trei dintre copii.

Ulterior, botoșăneanul a început o relație cu o femeie din Dâmbovița, născută în Hunedoara, iar relația lor era destul de tumultoasă, spun localnicii.

Nimeni nu se aștepta la așa ceva! Motivul halucinant pentru care dascălul din Botoșani și-a ucis concubina

 

Solutia pe scurt:

Admite propunerea de luare a măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, în dosarul nr. 730/P/2022, faţă de suspectul Arnăutu Florin cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „omor-violenţă în familie”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 188 alin. 1 rap. la art. 199 alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 247, 248 alin. 1, 8 Cod procedură penală raportat la art. 110 Cod penal, dispune internarea medicală provizorie a suspectului Arnăutu Florin într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În baza art. 248 alin. 10 raportat la art. 229 Cod procedură penală, sesizează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoșani în vederea luării măsurilor legale de ocrotire faţă de minorii Arnăutu Constantin, Arnăutu Vasilica şi Arnăutu Andrei, toţi cu domiciliul în ***. În temeiul art. 569 alin.(1) Cod de procedură penală, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri penale, copia dispozitivului hotărârii şi o copie a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 211/E2 din 24.10.2022 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Boto?ani se comunică Direcţiei de Sănătate Publică Boto?ani. În temeiul art. 275 alin.(3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu – av Sălăvăstru Aurica, conform delegaţiei nr. 1855/21.10.2022, în cuantum de 420 lei va fi achitat Baroului Botoșani din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin intermediul grefei, azi 21.10.2022.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  48/2022  21.10.2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *