Cristian Achiței: Modernizarea celor peste 100 de kilometri ai Drumului Strategic prinde contur

Senatorul Cristian Achiței inspectează frecvent modul în care se lucrează pe Drumul Strategic din Botoșani, pentru a se asigura că se fac lucrări de calitate și la termen. Potrivit acestuia, pe întreaga lungime a lotului 2 al Drumului Strategic, singurul nefinalizat până la această dată, se execută în această perioadă lucrări.

Constructorul este aproape de a finaliza turnarea primului strat asfaltic pe toată lungimea lotului Răuseni-Hlipiceni-Todireni-Albești-Trușești-Dângeni-Hănești. Pe ultimii kilometri rămași neasfaltați, la intrarea în Trușești dinspre Albești, s-a executat stratul de balast stabilizat, peste care urmează să fie turnat primul strat de asfalt.

„În aproape toate localitățile de pe lungimea lotului 2, de la Răuseni și până la Hănești, se lucrează la rigole betonate, rigole carosabile și trotuare, așa cum puteți vedea și în albumul foto alăturat. Se lucrează și la puținele poduri și podețe rămase încă nefinalizate până în prezent. În ansamblu, modernizarea celor peste 100 de kilometri ai Drumului Strategic – proiect la inițierea căruia și la asigurarea finanțării din fonduri europene am participat în calitate de vicepreședinte al CJ Botoșani – prinde contur, zeci de mii de botoșăneni beneficiind deja de condiții decente de deplasare”, spune Achiței.

VIDEO Senatorul PNL Cristian Achiţei cere bani pentru investiţiile urgente în infrastructura rutieră a judeţului Botoşani

One thought on “Cristian Achiței: Modernizarea celor peste 100 de kilometri ai Drumului Strategic prinde contur

  1. Noi astepatam ca politicienii sa monitorizeze cheltuirea eficienta a fondurilor publice. Drumul Botosani -Tg Frumos a fost intens monitorizat de toate partidele si de toate institutiile importante. Acest drum a intrat in reparatii capitale la Zaicesti, inainte de a fi terminat in totalitate. Va sesizam cauzele : bitum si filer in dozaje reduse, straturi mai subtiri ca in proiecte, pietris de rau in loc de criblura concasata de cariera de munte, compactare defectuoasa. Va rugam dragi politicieni luptati pentru eliminarea acestor hotii de la lucrarile de drumuri si veti ramane in atentia alegatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *