Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei în următoarele patru săptămâni, au anunțat meteorologii. De asemenea, până la sfârşitul toamnei, ANM anunţă precipitaţii restrânse, astfel că putem vorbi de un regim deficitar.
În săptămâna 24-31 octombrie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în vest, sud-vest și la munte.
Noiembrie debutează cu temperaturi mai mari decât cele normale
În săptămâna 31 octombrie – 7 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.
În săptămâna 7 – 14 noiembrie temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice.
Foarte cald şi la sfârşitul toamnei
În săptămâna 14 – 21 noiembrie, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință spre deficit, în cea mai mare parte a țării, precizează antena3