Ministerul Educaţiei a anunţat că profesorii vor primi de la 1 noiembrie sumele restante din sporuri sau majorări. Este vorba despre diferenţele salariale din 2017 şi până astăzi.
Deşi ordonanţa de urgenţă a fost aprobată în aprilie, banii pentru profesori au întârziat să apară până acum. Sorin Cîmpeanu anunţa atunci că „profesorii vor primi în termen de 3 luni prima tranșă de 5% pentru plata diferențelor salariale, pentru perioada 2017-2021”.
Totodată, fostul ministru spune că prima tranșă va fi făcută „realist în septembrie, odată cu lichidarea pe luna august”, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Ministerul Educației a anunţat, printr-un comunicat de presă, că inspectoratele școlare din țară vor primi la 1 noiembrie banii pentru plata diferențelor salariale ale profesorilor, prevăzute de ordonanța 48/2022.
„Pentru aplicarea prevederilor OUG 48/2022 privind plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului din învățământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021, Ministerul Educației a dezvoltat, în cadrul aplicației informatice EDUSAL, un modul dedicat calculării tranșelor cuvenite. Pentru o corectă informare a beneficiarilor, precum și a publicului larg, precizăm următoarele:
– Nu există disfuncționalități în asigurarea salariilor personalului din învățământ. OUG 48/2022 se referă la diferențe salariale, iar în acest an se efectuează plata primei tranșe.
– Nu există personal în sistem pentru care, în urma prelucrării datelor, sumele rezultate să fie negative.
– Modulul informatic implementat este în concordanță cu prevederile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
– Deși au fost transmise instrucțiuni de utilizare a aplicației informatice și au fost organizate mai multe sesiuni de instruire în sistem videoconferință cu personalul responsabil la nivel de județ/municipiul București, au apărut unele erori de calcul privind diferențele aferente, rezultate din operarea programului informatic sau prin utilizarea acestuia în cazul unor categorii de persoane care nu făceau parte dintre beneficiarii ordonanței.
– Pentru ca personalul beneficiar să intre în posesia sumelor cât mai repede,Ministerul Educației a propus inițial termenul de 19 octombrie pentru introducerea datelor și prelucrarea acestora.
– Ca urmare a solicitărilor federațiilor sindicale reprezentative din învățământ,termenul a fost prelungit până la data de 28 octombrie.
– Ministerul Educației monitorizează permanent aplicarea prevederilor OUG 48/2002 și asigură suportul tehnic pentru inspectoratele școlare județene și unitățile de învățământ.
– La data de 1 noiembrie, Ministerul Educației va pune la dispoziția inspectoratelor școlare toate sumele necesare pentru a se efectua plățile către beneficiari”, se precizează comunicat, potrivit antena3