DN17, în județul Suceava. Georgeta M., din Stroiești, în timp ce conducea autoturismul Vw Golf, pe DN 17, în afara localităţii Păltinoasa, având direcţia de deplasare municipiul Suceava către orașul Gura Humorului, din cauza faptului că nu a adaptat viteza de deplasare la ieşirea dintr-o curbă spre stânga, precum şi la condiţiile de drum-carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe sensul opus de circulaţie unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Dacia Logan.
Autoturismul Dacia era condus regulamentar din direcţia Gura Humorului spre Suceava de către Constantin D., de 69 ani, din comuna Corlăteni, județul Botoșani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a trei persoane care au fost transportate la Spitalul Județean Suceava. Este vorba despre șoferița din Suceava și doi botoșăneni: șoferul și un pasager Dan B., de 40 ani, din comuna Corlățeni, satul Vlădeni, județul Botoșani.
Șoferul din Botoșani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Șoferița care a produs accidentul nu a putut fi testată din cauza leziunilor suferite. Polițiștii fac cercetări pentru „vătămare corporală din culpă”.