Investiție excentrică a Primăriei Botoșani: municipiul este singurul oraș din țară unde se poate juca curling. Are toate amenajările necesare, inclusiv încălțăminte și pietre speciale, în valoare de 15.000 de euro setul.
În municipiul Botoșani se află cel mai mare parc regional, de agrement, din zona Moldovei. Este o investiție uriașă a Primăriei Botoșani, pe fonduri europene, dată în folosință acum trei ani și care a costat peste 18 milioane de euro. Pe lângă bazine de înot, instalații de Aqua Park și patinoar, la Cornișa (așa cum se numește parcul) se află și o amenajare totală inedită pentru zona Moldovei, o investiție considerată de unii, excentrică. Este vorba despre singurele piste de curling din zona de nord-est și una dintre puținele din România.
15.000 de euro doar pentru set de pietre de curling
Curling-ul este un sport pe echipe, destul de pretențios, practicat mai ales în țările nordice și vest europene dar și în Statele Unite. În sstul Europei este foarte puțin cunoscut și cu atât mai puțin practicat. Este și un sport destul de costisitor mai ales că pietrele care trebuiesc lansate pe gheață sunt realizate dintr-un material aparte extras din anumite cariere de piatră de pe glob.
Primăria Botoșani a investit, recent, 15.000 de euro, doar pentru un set de pietre de curling, realizate dintr-o rocă extrasă dintr-o carieră din Canada. La toate acestea se adaugă amenajarea specială a gheții, încălțămintea specială, dar și seturile de perii necesare schimbării direcției pietrelor către spațiul de țintă.
Deși pare o investiție excentrică și foarte costisitoare, mai ales pentru o zonă considerată cu probleme economice, reprezentanții Parcului de Agrement și o parte a consilierilor locali spun că fără curling la Cornișa, orașul riscă corecții financiare severe din partea Uniunii Europene.
Explicația este următoarea. Atunci când a fost realizat proiectul parcului de agrement, a fost inclusă și amenajarea a trei piste de curling, pe patinoarul din cadrul complexului. Propriu-zis, finanțarea a fost acordată și pentru realizarea tuturor condițiilor pentru practicarea curling-ului la Botoșani. „Riscam să primim corecţie financiară din partea UE pentru că nu folosim obiectivul la parametrii pentru care l-am proiectat şi pentru care am cerut finanţare. Puteam primi o imputare mare din costul patinoarului“, spune Eugen Țurcanu, șeful DSPSA, direcția din Primărie care administrează Parcul de Agrement și consilier local.
Război pe curling în Consiliul Local
Deși era prevăzută în proiect amenajarea pistelor de curling și cumpărarea echipamentelor, o parte a consilierilor locali s-au lăsat greu convinși să aprobe această investiție. Motivele principale erau că Botoșaniul nu avea o tradiție în acest sport, mulți localnici nici măcar nu știu despre ce este vorba și în plus echipamentele erau destul de costisitoare.
Cu toate acestea, teama unei corecții financiare, care ar fi sărăcit bugetul orașului, i-a făcut pe aleșii locali să aprobe achiziția de echipamente și implicit practicarea curling-ului la Botoșani. Așa că au fost deja cumpărate toate cele necesare, iar terenul a fost marcat. Mai precis, au fost amplasate acele ținte unde trebuie să ajungă pietrele lansate de jucători, pe gheață. „Patinoarul a fost proiectat pentru aceste piste de curling. Este de altfel omologat, ca dimensiuni pentru practicarea acestui sport. Marcajele au fost făcute cu mare precizie”, spune Eugen Țurcanu.
Trebuie să învețe cum se practică
Fără o tradiție în practicarea acestui sport, reprezentanții Parcului de Agrement Cornișa spun că angajații se documentează și învață cum se practică mai exact curlingul și care sunt toate regulile, tocmai ca să-i învețe și pe botoșăneni sau alți vizitatori, cum se practică curling-ul. „Ne documentăm, experimentăm, tocmai ca să putem să-i învățăm și pe beneficiari, la rândul lor“, arată șeful DSPSA.
Șeful de la DSPSA speră ca acest sport să-i prindă pe botoșăneni și în plus să atragă vizitatori din toată țara dornici de o experiență inedită. „Se pot organiza competiții inedite la Botoșani care să atragă numeroși vizitatori“, adaugă Țurcanu.
Curling-ul este un sport pe gheață atestat pentru prima dată în secolul al XVI-lea, în Scoția. Este popular în țări precum Marea Britanie, Franța, Olanda, Elveția, Statele Unite, dar și țările scandinave.
Este un sport de echipă. Fiecare echipă are câte patru jucători. Scopul jocului este ca pietrele de granit, cu mâner, grele de aproximativ 20 de kilograme să fie direcționate, prin alunecare pe gheață către o zonă de țintă.
Suprafața este curățată în fața aluncării pietrelor cu o serie de mături speciale, care pot influența traiectoria pietrei. Cei care trimit cele mai multe pietre cât mai aproape de zona de țintă câștigă. Curling-ul este un joc de strategie.
Sursa: adevarul