Vineri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret a desfăşurat la Centrul de Agrement ,,Codrii de Aramă” din localitatea Agafton proiectul ,, Jandarmii şi tinerii parteneri pentru o lume fără violenţă”. Acest proiect, implementat de I.J.J. Botoşani şi finanţat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Botoşani, a avut ca scop scăderea delicvenţei juvenile. Cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, au prezentat în prima parte a proiectului, celor 60 de liceeni şi profesori de la 11 colegii şi grupuri şcolare din municipiul Botoşani, mai multe clipuri audio, video, alte materiale prin care s-au prezentat auditoriului o parte din misiunile şi activităţile executate de jandarmi, aspecte legislative, diferite situaţii şi cazuri de delicvenţă juvenilă cu care s-au confruntat jandarmii în misiuni, aspecte psihologice ale violenţei .
În ce-a de-a doua parte a zilei, tinerii prezenţi în tabăra de la Agafton au putut urmări un exerciţiu antitero executat de jandarmii Detaşamentului Mobil al I.J.J. Botoşani precum şi un exerciţiu demonstrativ cu câinii de serviciu. La final s-a organizat un concurs privind evaluarea cunoştinţelor, în urma celor prezentate, primii trei câştigători au primit diplome şi vor avea prilejul săptămâna viitoare de a vizita sediul inspectoratului şi să participe cu un echipaj de jandarmi într-o misiune de patrulare.