Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română care a fost depistat conducând un autovehicul neînmatriculat.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în ziua de 13 octombrie a.c., în jurul orei 13.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetăţenie română, în vârstă de 27 de ani, conducând un autovehicul cu numere de înmatriculare specifice Germaniei.
„La controlul de frontieră, existând suspiciuni că autovehiculul este radiat din circulaţie, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că vehiculul este radiat din circulaţie de autorităţile din Germania din data de 27.12.2021. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, se precizează în comunicat.