Accident în județul Botoșani, provocat de un șofer beat. Joi, 13 octombrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Curtești au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Comunal DC 60 A, din localitatea Curtești, a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto, este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat autoturismul implicat în eveniment, precum și conducătorul auto, în persoana unui bărbat, de 64 de ani, din aceeași localitate.
”Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.